… Când îţi este greu să îţi exprimi până şi nevoile esenţiale, este imposibil să primeşti ceea ce ai nevoie. Ai vrea să mişti paharul cu apă din loc, să îl faci să vină la tine, sa nu fi nevoit să exprimi prea mult, de fapt să nu ţi se ceară prea mult. Dacă ai putea să faci asta, probabil toată lumea te-ar lăsa în pace şi nu te-ar mai chinui atât să spui măcar „apă”. Cam aşa vedeam eu situaţia fiului meu înainte de a începe terapia.
Când am văzut că ceva este în neregulă, prima noastră vizita a fost la medicul de familie, care insista că bebelul meu nu avea nimic, era doar „puturos”. Apoi din medic în medic, mă îngrozeam pe zi ce trecea. Nimeni nu a ştiut să imi explice exact ce se întâmpla cu puiul meu. Însă primeam invariabil acelaşi sfat: „Trebuie să faci ceva”. Bun, dar ce?! Nimeni şi nimic nu imi oferea o solulţie.
Pe lângă faptul că nu vorbea, copilul meu se învârtea în cerc, urca şi cobora scările haotic, mormăia fără sens, la 3 ani şi jumătate încă avea scutece, nu se lasa tuns, privea pierdut roţile maşinilor cum se învârt, nu ne accepta lângă el pentru joacă, nu îi plăcea să coloreze, de desenat nici nu putea fi vorba, ar fi stat totuşi în compania adulţilor, dar nu a copiilor.
Am învăţat şi noi cum să ne comportăm cu el. Aici terapeutul nostru a fost un real suport pentru noi. Eu cel puţin aş fi vrut să fac totul în locul fiului meu, să îi fie lui mai uşor, fără să văd că, de fapt, asta îi face lui mai rău. ( …din mărturiile unei mame… )
Orele de terapie s-au desfăşurat în baza unui program prestabilit care a fost comunicat şi explicat părinţilor pentru a putea înţelege mai uşor ce activităţi se desfăşurau la fiecare curs. Acest program cuprindea o serie de activităţi repetitive pe model “step by step”, fiecare activitate fiind exersată până când se obţinea rezultatul maxim, iar copilul o putea executa cu acurateţe şi fără ajutor.
În scurt timp, aprox. 6 săptămâni de lucru, au început să se observe şi primele rezultate. Copilul conştientizează că există o serie de reguli pe care trebuie să le respecte, devine mai ordonat şi încearcă să se exprime. La acest moment s-a încercat încadrarea în colectivitate, iar acest fapt a fost un real succes. Singurul incovenint al colectivităţii a fost imunitatea scăzaută a copilului, care a condus la retragerea acestuia din grădiniţă şi intensificarea terapiei logopedice astfel încât să se poată recupera pierderea pricinuită de lipsa colectivitatii. ( …din mărturiile unei mame… )
